București, România – În urma fenomenelor de îngheț care au afectat peste 3.000 de hectare de culturi pomicole din România în perioada ianuarie–aprilie 2025, Organizația Interprofesională Națională PRODCOM Legume-Fructe (OIPA) a transmis o solicitare oficială către Ministerul Agriculturii și Dezvoltării Rurale (MADR), cerând măsuri urgente pentru sprijinirea fermierilor afectați.
Într-o adresă oficială înaintată ministrului Florin-Ionuț Barbu și directorului Viorel Morărescu, OIPA a evidențiat amploarea dezastrului agricol: suprafețele afectate însumează peste 3.000 de hectare, cu un grad de calamitate estimat între 70% și 100%, în funcție de zona geografică și fenofaza speciilor afectate. Organizația a subliniat necesitatea unei intervenții imediate și diferențiate, adaptate specificului fiecărei regiuni.
„Fermierii noștri se confruntă cu pierderi uriașe, iar sprijinul autorităților este esențial pentru a salva sectorul horticol din România,” a declarat Gheorghe Vlad, președintele OIPA.
În acest context, OIPA și Asociația FRULEG-RO au desemnat un grup de lucru comun, compus din:
-
Vlad Gheorghe, Președinte OIPA
-
Lucian Florea, Președinte Fruleg
-
Bogdan Baianu, Vicepreședinte Fruleg
-
Membri supleanți: Iuliana Grigoriu și Bogdan Silinescu.